Abandonul școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ. Ministerul Educației: Se pierde aproape un sfert dintr-o generație, în 8 ani de școală, în mediul rural

Abandonul școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ. Ministerul Educației: Se pierde aproape un sfert dintr-o generație, în 8 ani de școală, în mediul rural
Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 21/05/2021, 15:20
Actualizat: 16/06/2021, 20:15

Abandonul școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ, arată rapoartele oficiale, iar cea mai mare rată este la începutul și la finalul ciclului de învățământ, la clasele pregătitoare și a V-a, în ciclurile primar și gimnazial. Fenomenul de abandon școlar se înregistrează în mediul rural, unde peste 23% dintre elevii intrați în școală acum opt ani abandonaseră cursurile până la terminarea gimnaziului

Potrivit Raportului privind starea învățământului preuniversitar din România 2019-2020, 35,3 mii de elevi din ciclurile primar și gimnazial au abandonat școala în anul școlar 2018-2019. Cu un an înainte, numărul elevilor care au abandonat era de 28 de mii, la fel și cu un an înaintea acestuia.

O scădere a diferenței între rata abandonului în învățământul primar și gimnazial din urban și cea din rural există, mediul rural fiind în continuare în dezavantaj (1,8% în urban și 2,6% în rural).

În ce priveşte diferenţa pe sexe, de regulă abandonează mai mult băieții decât fetele, dar anul trecut a avut loc o creștere similară a abandonului la ambele sexe, aproximatată la circa 2%.

Situația detaliată, pe nivelul de învățământ primar și gimnazial

La clasa pregătitoare și clasa a V-a, cel mai mare abandon

„Datele evidențiază faptul că ratele cele mai ridicate ale abandonului se înregistrează la clasele de început de cicluri de școlaritate: clasa pregătitoare și clasa I, respectiv clasa a V-a”, potrivit raportului.

Se pierde aproape un sfert dintr-o generație, în 8 ani de școală, în mediul rural.

La nivelul anului 2018-2019, 6% dintre elevii din mediul urban (din cei care au intrat în clasa I în 2011/2012) au abandonat studiile, comparativ cu 18,9% dintre elevii din rural care abandonează studiile.

Astfel, aproape un sfert dintr-o cohortă școlară se pierde pe parcursul învățământului primar și gimnazial în mediul rural (23,1%), comparativ cu 8,2% dintre elevii din mediul urban (date pentru cohorta 2011/2012-2018/2019).

Ce este abandonul școlar

Rata abandonului școlar este diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel al elevilor aflați în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la începutul anului.

Abandonul școlar înseamnă că elevii renunță să mai frecventeze școala. Abandonul școlar este constatat pentru anul anterior școlar, în raportul din anul 2020.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×